Mania lui Mao Mania lui Mao

Mania lui Mao

China de astazi vazuta prin ochii unui scriitor

    • USD 5.99
    • USD 5.99

Descripción editorial

Traducere şi note de Mugur Zlotea

 

Yu Hua este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori chinezi – atât pentru romanele sale, cât și pentru bestsellerul China în zece cuvinte, care ne împărtășește o perspectivă onestă și curajoasă asupra Chinei din ultima jumătate de secol.

Reflecțiile lui Yu Hua asupra istoriei și transformărilor sociale care i-au marcat patria continuă în acest volum, în care sunt grupate pentru prima dată 26 de texte scrise între 1999 și 2018. Scopul acestor scurte eseuri este să surprindă rapiditatea și profunzimea schimbărilor prin care trece China în noul mileniu. Cu toate că temele abordate sunt uneori puțin cunoscute cititorului străin, Yu Hua reușește să redea, limpede și cu umor, toate detaliile de care avem nevoie ca să înțelegem societatea chineză aflată într-o continuă schimbare. Fiecare mini-eseu abordează câte un subiect esențial: cenzura omniprezentă în China și metodele ingenioase ale chinezilor de-a o fenta, corupția endemică, poluarea și efectele ei asupra oamenilor, felul în care este percepută America, sărăcia extremă în care trăiesc tot mai mulți chinezi etc. Instructive, profunde și câteodată grave, însă niciodată lipsite de umor, textele care compun acest volum spun povestea uneori de succes, alteori de o tristețe copleșitoare a Chinei contemporane așa c*m n-a îndrăznit nimeni să o facă până acum.

 

„Yu Hua surprinde un portret al Chinei moderne atât de incisiv și de pătrunzător c*m rareori avem ocazia să vedem.“ – Time

 

„Yu Hua dezvăluie o față a Chinei diferită de tot ceea ce ați auzit până acum de la cei care au citit despre ea sau au vizitat-o.“– The Wall Street Journal

GÉNERO
Historia
PUBLICADO
2021
13 de julio
IDIOMA
RO
Rumano
EXTENSIÓN
161
Páginas
EDITORIAL
Humanitas
VENTAS
Humanitas Digital SRL
TAMAÑO
669.4
KB

Más libros de Yu Hua

China in Ten Words China in Ten Words
2012
Ziua a saptea Ziua a saptea
2020
Searchable Storage in Cloud Computing Searchable Storage in Cloud Computing
2019
Schreie im Regen Schreie im Regen
2018
The April 3rd Incident The April 3rd Incident
2018
Die sieben letzten Tage Die sieben letzten Tage
2017