Balade şi idile

Creația lui George Coșbuc îl recomandă drept un autor clasic al literaturii române, poeziile sale fiind prezente și astăzi în manualele școlare. Coșbuc începe să scrie versuri încă din clasa a V-a. În 1884, debutează în Tribuna din Sibiu sub pseudonimul C. Boșcu (anagrama numelui Coșbuc) cu snoava versificată Filosofii și plugarii. 

Anii petrecuți în redacția Tribunei vor culmina cu apariția poemului Nunta Zamfirei, poem care l-a impresionat chiar și pe Titu Maionescu și cu care s-a impus definitiv în atenția criticilor și a cititorilor. Poemul a fost elaborat în decursul a cinci ani. El este inclus în volumul Balade și idile  care apare în 1893, editat de Socec. 

Poemele din Balade și idile se impun prin prospețime și prin optimism, ele conținând stilizări ale ipostazelor fundamentale ale mentalității țărănești. Poetul surprinde în idile jocurile și capriciile iubirii, farmecul vârstei incerte. Imaginea comportamentul erotic este recompusă prin reacțiile, gesturile și replicile eroilor. 

În balade, Coșbuc a păstrat spiritul autentic românesc prin prezentarea momentelor nunții în Nunta Zamfirei și viziunii asupra morții în Moartea lui Fulger.