• 12,99 lei

Publisher Description

Cosette:


“De la an la an, copila creştea, ca şi mizeria ei.

Micuţă, Cosette fusese calul de bătaie al celorlalte fete; când a mai crescut puţin, adică înainte chiar de a fi împlinit cinci ani, a devenit servitoarea casei.

O puseră pe Cosette să facă cumpărăturile, să măture camerele, curtea, strada, să spele vasele, ba chiar să ducă greutăţi. Soţii Thénardier se crezură cu atât mai îndreptăţiţi să se poarte astfel, cu cât mama, care era tot la Montreuil-sur-Mer, începu să nu mai plătească regulat. Câteva luni rămaseră neplătite.”


Gavroche


“După ce aruncă cu pietre, cât se poate de conştiincios, în felinarul din strada Chaume, Gavroche o luă pe strada Vieilles-Haudriettes şi, nevăzând „nici ţipenie de om”, găsi prilejul bun ca să fredoneze toate cântecele pe care le cunoştea. Pasul lui, departe de a fi încetinit din pricina cântecului, devenea mai iute.”

GENRE
Fiction & Literature
RELEASED
2015
January 17
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
121
Pages
PUBLISHER
Amalgama
SIZE
1
MB

More Books by Victor Hugo