Cronicile vulpii

Memoriile lui Paul Slayer Grigoriu ne duc în tumultul anilor '90 în care România și o generație nouă descopereau libertatea, într-o călătorie presărată cu îndoieli și excese adolescentine, lecturi, nenumărate incursiuni în lumea rock-ului, toate în cadrul definit de ideea de liceu, în general și de Liceul German din București, în special. 

"Cronicile vulpii" este și nu este o autobiografie. Îl găsim peste tot pe autor, însă personajul principal este fără îndoială gașca, denumire generică dată grupului de prieteni care s-a format în acea vreme și care, conform celor scrise aici, a dăinuit peste ani. În acest sens, întâmplările descrise capătă forma unui Bildungsroman, însă, în primul și în primul rând, "Cronicile vulpii" vorbește despre nașterea unei prietenii. În peisaj întâlnim – fie și cu apariții episodice – personalități ale vremii, începând chiar cu tatăl autorului, muzicieni rock, de la Dan Iliescu de la Timpuri Noi, până la membrii grupului britanic Anathema, dar și figuri de profesori mai puțin celebri, dar care au jucat un rol esențial în formarea unei generații.