Cunoasterea Omului Cunoasterea Omului

Cunoasterea Omului

    • 5.0 • 2 Ratings
    • 22,99 lei
    • 22,99 lei

Publisher Description

Publicată inițial în 1927, Cunoașterea omului este la fel de relevantă astăzi ca și atunci, un ghid esențial pentru aceia dintre noi care doresc să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși și rolul lor în societate. Prin expunerea detaliată, exemplificată prin studii de caz, a unora dintre conceptele sale cheie – complexul de inferioritate și cel de superioritate, compensarea și supracompensarea, sentimentul de comuniune socială, analiza amintirilor și a viselor, constelația familială, locul ocupat de individ în cadrul sistemului familial sau omul ca ființă socială –, autorul demonstrează în ce mod perturbă comportamentele disfuncționale ale unei persoane armonia întregii colectivități și ne îndrumă către o analiză și cunoaștere de sine menite să ne ajute să identificăm și să corectăm propriile zone de vulnerabilitate, contribuind, astfel, la binele comunității, dar și la propriul echilibru emoțional.
O introducere excelentă în principalele teme ale psihologiei individuale ale lui Adler, atât pentru profesioniștii din domeniu, cât și pentru studenții la psihologie și pentru publicul larg.

GENRE
Health & Well-Being
RELEASED
2019
29 May
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
304
Pages
PUBLISHER
Litera Media Group
PROVIDER INFO
PublishDrive Inc.
SIZE
1.6
MB
Caracterul nevrotic Caracterul nevrotic
2023
Understanding Human Nature Understanding Human Nature
2014
The Science of Living The Science of Living
2013
Die großen Klassiker der Weltliterature Die großen Klassiker der Weltliterature
2021
L'educazione dei bambini L'educazione dei bambini
2026
Das Problem der Homosexualität Das Problem der Homosexualität
2026