• 27,99 lei

Publisher Description

De-a lungul secolelor, amantele regale au fost venerate, temute, invidiate și batjocorite. Ele au dat tonul modei, au încurajat artele și, în unele cazuri, au condus națiuni. În pat cu regele, de Eleanor Herman, ne conduce în sala tronului și în dormitoarele celor mai puternici monarhi ai Europei. Plină de personaje excentrice, umor irevențios și observații șocante, această poveste fermecătoare despre pasiune și politică reprezintă cronica a 500 de ani de aventuri palpitante.
În mod straniu, principala îndatorire a unei amante regale nu era de a-i oferi regelui partide de sex, ci companie. Obligați să se însoare cu prințese străine respingătoare, regii căutau alinare lângă femeile pe care le alegeau singuri. Și ce femei! De la Madame de Pompadour, faimoasa metresă a lui Ludovic al XV-lea, care și-a păstrat poziția vreme de 19 ani în ciuda frigidității sale, la Camilla Parker-Bowles, care i-a uzurpat locul nimeni alteia decât strălucitoarei Diana, prințesă de Wales.
Amanta regală de succes se făcea indispensabilă. Era gata să converseze cu regele plină de voioșie atunci când era obosită, să facă dragoste la orice oră când era bolnavă și să-i răspundă fi ecărui capriciu. Purtând masca încântării peste toate neplăcerile, nu era niciodată istovită, nu se plângea și nici nu suferea.
De la începuturile istoriei, puterea a fost un afrodisiac plin de forță. Folosind jurnale, scrisori personale și depeșe diplomatice, Eleanor Herman dezvăluie dinamica sexului și a puterii, a rivalității și a răzbunării, la cele mai pline de strălucire curți ale Europei. Inteligent și amuzant, În pat cu regele este un capitol al istoriei femeilor care rămăsese nescris – până acum.

GENRE
History
RELEASED
2020
20 January
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
352
Pages
PUBLISHER
Litera Media Group
SIZE
5.4
MB

More Books by Eleanor Herman