Memoriile unei fete cuminți

Primul şi cel mai celebru dintre volumele autobiografice ale lui Simone de Beauvoir apare într-o nouă versiune românească. Memoriile unei fete cuminţi, povestea vieţii autoarei (născută în 1908) din copilărie până la 21 de ani, când, devenită studentă la Sorbona, îi întâlnise pe Sartre şi pe alţi tineri intelectuali de viitor, e socotită o operă clasică a genului şi ilustrarea vie a filozofiei existenţialiste. Este emoţionanta mărturie a evoluţiei unei personalităţi de-a lungul copilăriei, adolescenţei şi a primei tinereţi; mărturia unei „fete cuminţi“ care a avut îndrăzneala să se desprindă de mediul convenţional în care crescuse, de însăşi credinţa catolică, pentru a gândi pe cont propriu. Şi este, totodată, documentul unei epoci, al începutului de secol XX european.


„...Visam să-mi fiu propria cauză şi propriul ţel; acum credeam că prin mijlocirea literaturii mi se va îndeplini dorinţa. Literatura îmi va da nemurirea în schimbul eternităţii pierdute; nu mai exista Dumnezeu care să mă iubească, dar aveam să aprind o flacără în milioane de inimi. Scriind o operă hrănită din povestea propriei vieţi, mă voi re-crea şi-mi voi îndreptăţi existenţa. În acelaşi timp, voi fi de folos umanităţii; ce dar mai minunat decât cărţile i s-ar putea face? Mă ocupam şi de mine, şi de ceilalţi; îmi acceptam «încarnarea», însă nu renunţam la universal: proiectul meu putea cuprinde totul; satisfăcea toate năzuinţele care înfloriseră în mine de-a lungul celor cincisprezece ani.“ (Simone de Beauvoir)