Mirii MacGregor Mirii MacGregor

Mirii MacGregor

    • 3,99 lei
    • 3,99 lei

Publisher Description

Cu nepoatele, uneltirile i-au funcționat de minune, așa că acum Daniel MacGregor, venerabilul șef al familiei, vrea să-și vadă căsătoriți și cei trei nepoți chipeși și numai buni de însurătoare, deși aceștia țin cu încăpățânare la viața de burlac.

Pentru artistul Duncan o alege pe Layna Drake, moștenitoarea unui lanț de magazine de renume, o femeie de afaceri deșteaptă și abilă, obișnuită cu singurătatea și hotărâtă să își vadă de carieră. În calea lui Duncan, proprietarul unui vas-cazinou, o scoate pe Cat Farrell, o cântăreață care îl va vrăji din prima clipă cu vocea ei ‒ și nu numai. În cazul nepotului său Ian, avocat de renume, Daniel este ceva mai subtil când aranjează ca acesta să se întâlnească ‒ ca din pură întâmplare ‒ cu Naomi Brightstone, rățușca cea urâtă a familiei, care a reușit însă să se reinventeze într-un mod spectaculos, devenind lebăda cea frumoasă, dar totuși lipsită de experiență când vine vorba despre relații.

Și, după cum este de așteptat, Marele MacGregor va urmări plin de sine cum planurile lui sunt puse în aplicare și cum cei trei nepoți cad, fără ca măcar să-și dea seama, în plasa pe care bătrânul lor bunic a întins-o cu atâta pricepere.

GENRE
Romance
RELEASED
2016
28 November
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
246
Pages
PUBLISHER
Litera Media Group
PROVIDER INFO
PublishDrive Inc.
SIZE
1.9
MB
Steaua ascunsă Steaua ascunsă
2016
Martora Martora
2016
Trăiește clipa (Cvartetul mireselor 3) Trăiește clipa (Cvartetul mireselor 3)
2016
Vis în alb (Cvartetul mireselor 1) Vis în alb (Cvartetul mireselor 1)
2016
Fericiți pentru totdeauna (Cvartetul mireselor 4) Fericiți pentru totdeauna (Cvartetul mireselor 4)
2016
Parfumul iubirii (Cvartetul mireselor 2) Parfumul iubirii (Cvartetul mireselor 2)
2016
Doamna cu umbrela neagra Doamna cu umbrela neagra
2017
Sa n-ai incredere intr-un un pirat Sa n-ai incredere intr-un un pirat
2019
Regina de gheață Regina de gheață
2017
Nopti scandaloase Nopti scandaloase
2018
Din toata inima Din toata inima
2017
Întoarcerea în Eclipse Bay Întoarcerea în Eclipse Bay
2015