Noile drumuri ale servitutii noastre Noile drumuri ale servitutii noastre

Noile drumuri ale servitutii noastre

Alienare, uniformizare, supunere

    • 24,99 lei
    • 24,99 lei

Publisher Description

Traducere de Adina Cobuz

 

„După ce am studiat vreme îndelungată istoria secolului trecut, marcată de apariția unor regimuri totalitare care au fost rodul, printre altele, al progresului, al unei voințe etatiste și al unei pasivități generale, după ce am văzut nemijlocit ce s-a ales de popoarele care au trecut printr-un asemenea sistem, după ce mi-am dat seama ce reprezintă libertatea pentru cei care au fost lipsiți de ea, am ajuns la concluzia că drumul pe care am pornit duce înspre o servitute de o eficiență și o amplitudine nemaivăzute până acum.

Omul s-a mai lăsat pradă de-a lungul vremii de nenumărate ori unei servituți adesea voluntare, din comoditate, câteodată din lașitate, dar cea de acum se dovedește a fi de o amploare fără precedent, întrucât instrumentele utilizate pentru a se impune acoperă toate planurile existenței noastre, de la cel personal și familial până la cel politic, economic, social, cultural, atingând chiar și sfera securității și a sănătății. De aici paradoxul în care trăim: tehnologia deschide calea înspre libertate pentru țările în care libertatea e îngrădită, în vreme ce, în țările care se bucură de libertate, tehnologia devine un inegalabil instrument de control“. — THIERRY WOLTON

 

„Scriind epopeea minciunii şi a crimei care a fost comunismul, Wolton a condamnat ceea ce lumea liberă a uitat să condamne la nivel mondial. El a făcut, pentru sutele de milioane cărora li s-au distrus destinele, ceea ce toţi intelectualii care au cunoscut oroarea comunismului pe viu şi ar fi avut ce mărturisi n-au putut face. Să-i mulţumim ar fi prea puţin.“ — GABRIEL LIICEANU despre O istorie mondială a comunismului

 

„Este evident, în opinia mea, că în gândirea binară exprimată pe rețelele sociale – cine nu e cu noi e împotriva noastră –, precum și în instinctul de turmă digitală care ia amploare (ea îi urmează pe cei care strigă mai tare, cei care sunt mai radicali) regăsim mecanismele care au adus succesul comunismului în secolul XX. Lenin a fost un exaltat, și tocmai datorită acestui fapt inspira teamă și mulți l-au urmat. Astăzi, influencerii netului sunt, în felul lor, tot niște exaltați, care îi antrenează pe ceilalți, mulțumiți să se alăture grupului pentru a nu părea marginali.“ — THIERRY WOLTON în dialog cu CRISTIAN PĂTRĂȘCONIU, revista Orizont

GENRE
History
RELEASED
2023
5 July
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
164
Pages
PUBLISHER
Humanitas
SIZE
963.2
KB

More Books by Thierry Wolton

O istorie mondiala a comunismului. Incercare de investigatie istorica O istorie mondiala a comunismului. Incercare de investigatie istorica
2019
Reflectii despre comunism Reflectii despre comunism
2022
O istorie mondiala a comunismului. Incercare de investigatie istorica O istorie mondiala a comunismului. Incercare de investigatie istorica
2021
Negationismul de stanga Negationismul de stanga
2020
O istorie mondiala a comunismului. Incercare de investigatie istorica O istorie mondiala a comunismului. Incercare de investigatie istorica
2020
Une histoire mondiale du communisme, tome 3 Une histoire mondiale du communisme, tome 3
2017