Povestea numelor de alint Povestea numelor de alint
Cărțile Lucia Muntean

Povestea numelor de alint

    • 24,99 lei
    • 24,99 lei

Publisher Description

În interiorul limbii române trăiește ascunsă o altă limbă. E o limbă fermecată, alcătuită din cuvinte încărcate nu numai de sensuri, ci și de emoții împărtășite. Pentru ca să înveți să vorbești această limbă nu ai nevoie nici de abecedar și nici de dicționar, ci doar de cineva care să te iubească tare de tot. Pentru fiecare dintre noi, ea e formată din cuvintele cu care și-au exprimat iubirea părinții noștri.

Există însă o singură întrebare: atunci când vorbești în această limbă te poți face înțeles de cei din jur?

Aceasta e provocarea cu care se confruntă personajul principal din Povestea numelor de alint. Aventurându-se pentru prima dată în lumea cea mare, el descoperă că și atunci când pare că vorbim aceeași limbă, socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. Sau, mă rog, cu socoteala din grădină. Va reuși el să se facă înțeles până la urmă? Și dacă da, ce va învăța din această experiență?

Însoțite de ilustrațiile delicate ale Oanei Ispir, paginile acestei povești imaginate de Lucia Muntean îți dezvăluie universul afectiv al copilăriei în toată inocența și frumusețea lui, iar tema sensibilă, tonalitatea blândă a culorilor și drăgălășenia personajelor fac din această carte alegerea potrivită pentru a fi citită (și recitită) înainte de culcare. 

Deschide Povestea numelor de alint și descoperă bucuria din ochii copilului tău!

GENRE
Kids
RELEASED
2020
25 August
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
40
Pages
PUBLISHER
Editura Genesis
SIZE
22.8
MB

More Books by Lucia Muntean

Povestea puiului de arici Povestea puiului de arici
2010
Povestea iepurașului scamator Povestea iepurașului scamator
2016
Rime în bucătărie Rime în bucătărie
2016
Rime cu rotițe Rime cu rotițe
2019

Other Books in This Series

Povestea puiului de arici Povestea puiului de arici
2010
Povestea iepurașului scamator Povestea iepurașului scamator
2016
Rime în bucătărie Rime în bucătărie
2016
Rime cu rotițe Rime cu rotițe
2019