Drumurile amanților Drumurile amanților
Bok 5 – Amanții

Drumurile amanților

    • 55,00 kr
    • 55,00 kr

Utgivarens beskrivning

“Corina Ozon ține cont de dorințele cititorilor ei, iar cea mai mare dorință a acestora a fost ca aventurile lui Cati și Mircea să nu se sfârșească, dacă e posibil, niciodată. Așa s-a născut cel de-al cincilea volum al seriei Amanții, unde umorul, exprimarea realistă, situațiile spumoase, dar și sensibilitatea personajelor sunt cuceritoare. Capabilă de a aborda cu aceeași fervoare o multitudine de teme și stiluri și de a captiva în egală măsură, Corina este tot mai dezinvoltă literar atunci când spune o poveste. Iar prin fiecare nuanță a frazelor pe care le concepe și le dăruiește cititorilor se simte plăcerea scrisului și a împărtășirii, a dezvăluirii psihologiei vieții noastre, a tuturor, așa cum e ea în toate aspectele sale, și pe care ochiul de scriitor știe să o cuprindă în resorturile cele mai intime și mai puternice.



Cea mai mare calitate a unui scriitor este să te facă să nu poți lăsa o carte din mână, iar cu Drumurile amanților exact acest lucru se întâmplă. Savurați cartea și, sunt convins, veți regreta iute că s-a terminat.” (Alexandru Voicescu)

GENRE
Skönlitteratur
UTGIVEN
2019
16 juli
SPRÅK
RO
Rumänska
LÄNGD
256
Sidor
UTGIVARE
Herg Benet
STORLEK
1,2
MB

Fler böcker av Corina Ozon

Cineva in orasul asta te iubeste Cineva in orasul asta te iubeste
2023
Carantina amantilor Carantina amantilor
2022
Dincolo de furtună Dincolo de furtună
2019
Nopțile amantilor Nopțile amantilor
2019
Zilele amanților Zilele amanților
2019
Amantii 3.0 Amantii 3.0
2019

Andra kunder köpte även

Ajută-mă să nu dispar Ajută-mă să nu dispar
2019
Adulter Adulter
2014
Pacienta Tăcută Pacienta Tăcută
2019

Andra böcker i serien

Zilele amanților Zilele amanților
2019
Nopțile amantilor Nopțile amantilor
2019
Amantii 3.0 Amantii 3.0
2019
Divorțurile amantilor Divorțurile amantilor
2019