Iubire

Poezia de idei, satirele și poemele cu subiect ale lui Vlahuța sunt mărturii ale unui suflet senin, deschis spre înțelegerea lumii și doritor să fie de folos alor săi. Această calitate și-a confirmat-o și prin traducerile din Ada Negri, care, prin preocupări și sensibilitate, îi întregesc organic opera proprie.

Modelul eminescian se simte de departe, dar sentimentul este adevărat și grația nu pare a fi rezultatul artificial al unui împrumut. Receptând din opera lui Eminescu ceea ce se înscria între limitele sensibilității sale minore, Vlahuță n-a simulat un zbucium care nu era al lui și nu și-a pus masca tragică pe care, cu un gest grotesc, au încercat să și-o potrivească atâți epigoni. Poetul sentimental face figură onorabilă și când atinge ușor coarda elegiacă, în sonete și în alte câteva poezii, în care amintirea unei iubiri neîmplinite și trecerea implacabilă a timpului îi trezesc un fior repede stins în resemnare. Versurile lui Vlahuță făurite la foc mic scapără irizări de poezie, pe care tribunul le-a putut obține altminteri rareori. Prima lecție și Cum curge vremea... sunt poezii de un farmec simplu, care atestă că duioșia, zâmbetul tandru și umorul blând aparțin registrului propriu al poetului mai mult decât patetismul. În poemul Iubire, evocarea unei idile din adolescentă nimerește tonul cel mai firesc, și mica simfonie comunică sentimentul cu finețe și adevăr.

Ion Roman