Amurgul unui scriitor

„Adevărul era că nu ştia să facă altceva şi doar atunci când scria simţea că trăieşte, că îşi află un rost. Nu îşi găsise locul la diversele slujbe avute şi încercase, nimeni nu l-ar fi putut condamna, să îşi croiască o cale mai uşoară, un drum obişnuit. În fiecare dimineaţă în care se trezea, o tristeţe nemărginită se deştepta odată cu el şi îi rămânea companion pe tot restul zilei şi până târziu în noapte când reuşea să adoarmă. Uneori, atunci când scria, tristeţea se cuibărea într-un colţ mai ascuns şi lumea lui era alta, o lume în care putea face ce-şi dorea cu adevărat. Pot trăi din scris - auzea când şi când o şoaptă în acele momente, singurele fericite ale zilei, în timp ce degetele dansau pe tastatură şi cuvintele se desenau în faţa lui. Din când în când îşi ridica mâinile în faţa ochilor şi îşi privea degetele. Era o altă viaţă acolo.”
Amurgul unui scriitor