Promite-mi vesnicia Promite-mi vesnicia

Promite-mi vesnicia

    • USD 3.99
    • USD 3.99

Descripción editorial

SERIA „LORZI ÎNDRĂGOSTIȚI”
În aparență, Lauren Fairfield pare să fie întruchiparea aristocratei londoneze bine-crescute, sofisticate și cu maniere impecabile. Însă în adâncul sufletului, ea tânjește după Texasul natal pe care a fost nevoită să îl părăsească în urmă cu zece ani… și după Tom, fermecătorul vagabond care i-a furat inima.
Acum toată Londra nu vorbește decât despre chipeșul necunoscut care a devenit pe neașteptate conte de Sachse – iar Lauren este șocată să descopere că este chiar Tom, transformat într-un bărbat irezistibil de fermecător. Proaspătul conte nu a venit în Anglia doar ca să intre în stăpânirea titlului și a averii, ci și să revendice scandaloasa promisiune pe care nici o lady nu ar îndrăzni să o onoreze.
Lauren n-a crezut niciodată că viitorul ei va fi la Londra și că ar putea să se mărite cu un nobil, ducându-și întreaga viață în atmosfera rigidă, plină de reguli absurde, a aristocrației… așa cum Tom va fi nevoit să o facă acum. De aceea, ca un ultim gest înainte de a pleca spre Texas, ea este de acord să îl învețe comportamentul adecvat în societate, pentru a-l ajuta să își îndeplinească datoria supremă a unui aristocrat – de a se însura și a face un moștenitor. Dar sălbăticia și libertatea după care ea tânjește încă sălășluiesc în inima lui Tom – iar el nu se va da bătut până când nu îi va demonstra că veșnicia este o promisiune care poate fi îndeplinită…

GÉNERO
Romance
PUBLICADO
2018
15 de marzo
IDIOMA
RO
Rumano
EXTENSIÓN
272
Páginas
EDITORIAL
Litera Media Group
VENTAS
PublishDrive Inc.
TAMAÑO
3.2
MB

Más libros de Lorraine Heath

Los huérfanos de Saint James. En la cama con el diablo Los huérfanos de Saint James. En la cama con el diablo
2012
La lady en rouge La lady en rouge
2024
Miss Daisy und der geheimnisvolle Verführer Miss Daisy und der geheimnisvolle Verführer
2024
Álruhás szerető Álruhás szerető
2024
Secrets de lord Secrets de lord
2024
Leçons de séduction Leçons de séduction
2024