Casa Thüringer

Am mărturisit de la început că nu cunoaștem încă opera literară a lui Panait Istrati. Cuvântul lui Rolland și mai cu seamă succesul larg și spontan, pe care l-a obținut în Occident, sunt însă chezășii mai presus de îndoială că ne aflăm în fața unui mare talent de povestitor și-a unui puternic creator de viață.

Ar fi inutil — și mai rău decât inutil — să stăruim în anumite rezerve ori să negăm realitatea, cum fac unii confrați bucureșteni. Cu voia ori fără voia noastră, acestui vântură-lume i-a fost dat să spargă cel dintâi zidul de indiferență care desparte literatura română de spațiul larg al literaturii universale. Am avut totuși până acum cel puțin un poet și doi sau trei prozatori în stare să înfrunte comparația cu marii creatori traduși în toate limbile civilizate.

Prin spărtura făcută de Istrati ei vor pătrunde, poate, în marea incintă, trăgând în urma lor și pe alții mai mărunți care vor avea norocul să poată prezenta străinilor altceva decât ceea ce străinii aveau deja la ei acasă.

Iată pentru ce, în loc să-l îndepărtăm definitiv de la noi prin zeflemeaua de vulpe care nu ajunge la struguri sau (breaslă păcătoasă ce suntem) prin graba cu care-i aruncăm piatra din mâna altora, — ar fi mai bine să-i trimitem lui Istrati salutul nostru unanim de dragoste și încurajare și să-l revendicăm, cît mai e vreme, literaturii franceze care l-a încetățenit cu atâta grabă.

George Topîrceanu