Cei ce sunt iubiti Cei ce sunt iubiti

Cei ce sunt iubiti

    • $8.99
    • $8.99

Publisher Description

Atena 1941. După decenii de incertitudine politică,
Grecia este împărțită între vederile de dreapta și de stânga atunci când este invadată de Germania nazistă.
În vârstă de cincisprezece ani, Themis vine dintr-o familie divizată de certurile politice. Ocupația nazistă adâncește diferendele dintre cei pe care îi iubește și aruncă Grecia într-o sărăcie lucie. Fata vede cum prietenii ei mor de foame, așa că se alătură mișcării de rezistență.
În războiul civil care urmează la finalul ocupației, Themis se înscrie în armata comunistă, unde cunoaște iubirea și ura în formele lor cele mai extreme, precum și paradoxurile unei lupte fratricide între greci.
Închisă pe rând pe insulele unde sunt exilați prizonie­rii politici, Makronisos și apoi Trikeri, Themis întâl­nește o altă prizonieră a cărei soartă se împletește cu a ei în moduri nebănuite. Și își dă seama că trebuie să aleagă între principii și dorința de a fi liberă.

„Istoria văzută de Victoria Hislop
seamănă foarte mult cu personalitatea ei:
plină de compasiune și generoasă.“
Scotsman
„Hislop a făcut o cercetare minuțioasă
și gestionează complexitatea istoriei Greciei cu abilitate și încredere.“
Daily Mail

GENRE
Fiction & Literature
RELEASED
2020
December 3
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
448
Pages
PUBLISHER
Litera Media Group
SELLER
PublishDrive Inc.
SIZE
3.1
MB

More Books by Victoria Hislop

The Island The Island
2009
The Thread The Thread
2012
The Return The Return
2009
Μια Νύχτα του Αυγούστου Μια Νύχτα του Αυγούστου
2021
Το Νησί Το Νησί
2020
Όσοι Αγαπιούνται Όσοι Αγαπιούνται
2019