De Ce E Important Un Scop în viață De Ce E Important Un Scop în viață

De Ce E Important Un Scop în viaț‪ă‬

    • $5.99
    • $5.99

Publisher Description

Găseşte-ţi scopul pentru a-ţi îmbunătăţi sănătatea, fericirea şi calitatea vieţii
Imaginează-ţi că ar exista un medicament care s-a demonstrat că îţi poate prelungi viaţa cu câţiva ani, diminuează riscul de Alzheimer, te ajută să dormi mai bine noaptea şi îţi repară ADN -ul. Compania farmaceutică producătoare ar ajunge să valoreze miliarde. Inventatorii ar câştiga Premiul Nobel şi ar exista institute care le-ar purta numele. Dar nu este vorba de un medicament. Este scopul. Şi este gratis. Victor Strecher, cercetător premiat în domeniul ştiinţelor comportamentale, a întreprins un studiu complet, de la filosofia antică la ştiinţa revoluţionară, pentru a stabili cu precizie potenţialul şi impactul scopului în viaţa noastră. Ce este scopul? Cum îl putem descoperi? Ce spun ultimele cercetări despre importanţa modului în care ne influenţează acesta viaţa? Cartea conţine un program pe etape pentru îmbunătăţirea energiei, voinţei, sănătăţii şi fericirii pe termen lung. Lectură obligatorie pentru cei interesaţi de dezvoltarea personală şi leadership, va schimba fundamental felul în care fiecare dintre noi înţelege ce înseamnă să duci o viaţă bună.
Testul pietrei funerare
Sfaturi simple pentru a-ţi îmbunătăţi somnul
Fără satisfacţie nu există câştig
Victor J. Strecher este profesor şi director de inovaţie şi antreprenoriat social la Şcoala de Sănătate Publică a Universităţii din Michigan. A publicat peste 100 de articole în reviste ştiinţifice precum Journal of the American Medical Association, American Journal of Preventive Medicine şi Nature Neuroscience şi a editat în colaborare volumul Oncology (2006).

GENRE
Health, Mind & Body
RELEASED
2018
June 5
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
224
Pages
PUBLISHER
Litera Media Group
SELLER
PublishDrive Inc.
SIZE
1.5
MB

More Books by Victor J. Strecher

On Purpose On Purpose
2013
On Purpose (Enhanced Edition) On Purpose (Enhanced Edition)
2013
Life on Purpose Life on Purpose
2016
Leveraging Consumer Psychology for Effective Health Communications: The Obesity Challenge Leveraging Consumer Psychology for Effective Health Communications: The Obesity Challenge
2015