Despre nerabdarea de a fi rabdator

„Când, odată sorbiţi de fluxul demenţial al oraşului, vă veţi ciocni de mersul enervant de încet al unui zdrahon cu părul alb, păşind agale, boiereşte pe lângă pereţi, să ştiţi că-i foarte posibil ca eu să fiu acela. Ca să fiţi siguri de asta, plasaţi fulgerător îndemnul Hai, tataie, hai mai repede. Dacă veţi auzi răspunsul mulcom Poftiţi, luaţi-o dumneavoastră înainte, că eu nu mai am unde să mă grăbesc, atunci nu mai e loc de îndoială: eu sunt ăla.“ (Dan C. MIHĂILESCU)

„Nerăbdători, sărim peste etape, le ardem, neglijăm esenţele, facem afirmaţii categorice şi încercăm să realizăm lucruri fără a le cunoaşte natura intimă. Cam aici suntem, într-o grabă păguboasă, mereu îmbătaţi de virtuţi mai mult afirmate decât dovedite, superficiali şi, în acelaşi timp, mereu nemulţumiţi de condiţia noastră. Zidim în pereţii ce se tot dărâmă o parte a sufletului nostru. Ne aruncăm cu capul înainte, gata să cucerim ceea ce alţii au cucerit după sute de ani de statornicie.“ (Ciprian MĂCEŞARU)

,,Cu cât creşte viteza, cu atât creşte vidul lăuntric. Din cât eşti mai la zi şi mai departe de tradiţie, dintr-atât se amplifică dezrădăcinarea, dezorientarea, deznădejdea. Din cât te vrei mai socializat şi te consideri incapabil (sau oripilat) de singurătate, dintr-atât eşti mai pustiit, mai singur, copleşit de senzaţia de inutilitate: a ta, a celorlalţi, a lumii. Pe măsură ce te îngreunezi cu tot mai multe accesorii, fleacuri şi capricii, te îndepărtezi de simplitate, autenticitate şi puritate. Devii tot mai artificial, mai înstrăinat de sine, mai dezarticulat. Şi eşti tot mai departe de bucuriile fireşti, de naturaleţe, de împăcarea interioară.“ (Dan C. MIHĂILESCU)

„Mă întreb dacă s-ar putea scrie o istorie culturală a răbdării. S-au publicat cărţi cu teme dintre cele mai bizare, aşa că nu văd de ce nu s-ar putea scrie şi despre un lucru atât de important cum e răbdarea, una dintre marile virtuţi, importantă atât în rândul religiilor, cât şi în filozofia generală de viaţă.“ (Ciprian MĂCEŞARU)