• $3.99

Publisher Description

Iulian Fruntașu, unul dintre cei mai sofisticați intelectuali români de la Chișinău, face un bilanț al Moldovei, la aproape trei decenii de la declararea suveranității. Fără să se inspire din cărțile lui Lucian Boia, demolatorul de mituri istorice de la București, Iulian Fruntașu este echivalentul lui la Chișinău. Între coperțile acestei cărți, veți găsi adevăruri inconfortabile despre trecutul mai îndepărtat sau mai recent al teritoriului dintre Prut și Nistru. Iulian Fruntașu desființează narativul celor care glorifică mișcarea națională, în condițiile absenței unui naționalism și a unei conștiințe naționale românești/moldovenești. Autorul o să-i supere și pe unioniștii care hiperbolizează perioada interbelică, arătând că administrația românească a eșuat în integrarea Basarabiei în România Mare, în bună parte din cauza neînțelegerii realităților noii provincii. Cu siguranță, autorul o să-i dezamăgească teribil pe apologeții Uniunii Sovietice, dar și pe cei care eroizează mișcarea de renaștere națională din perioada Gorbaciov. Eseu asupra încremenirii este o necesară diagnoză pusă unui proiect politico-statal, în legătură cu validitatea căruia există până astăzi multe dubii. (Armand Goșu)

GENRE
History
RELEASED
2020
May 2
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
192
Pages
PUBLISHER
Editura Cartier
SELLER
Alexandru Roman
SIZE
3.5
MB