paraLELE

Între mărturiile lui  Marquez (A trăi pentru a-ți povesti viața) și corectura volumului meu de proză Nuca lui Newton — o inedită testare: să citesc acest joc-competiție încăput într-o carte-joc… Se citește!  

Dăruiește,  proza-parabolă, uluitoare, de deschidere, a Vicăi Demici, tot a ei Ferma de porci (ce superbă developare a realității globale — neașezate? — pe care o traversăm!), Povestea de iarnă a Zinei Zen (pentru mine ar suna Viața de până la Mihai), dar îndeosebi Altfelul — superb de captivante! Motivul dominant, la ambele, al  neașezării/căutării, de când e lumea,  acest flux-reflux, despărțiri-regăsiri ale Ei cu El, inclusiv în limbajele  moderne  de facebook ori  mesaje electronice, dinamizează și captivează, și… mă abate de la lecturi suspendate și corecturi abandonate… Mă-ntorc la Marquez — explică la pagina 320 de ce a ales  să scrie povestiri  „într-o țară unde poezia înseamnă Artă cu majusculă”. Paralel și Marquez ăsta…

 Iulian Filip