Predica de pe Munte

Dacă nu ar exista credință drăcească, zadarnică și neputincioasă când este vorba de mântuirea noastră, nu ar trebui să ținem cont de cerința lui Pavel adresată corintenilor: „Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință. Pe voi înșivă încercați-vă” (2 Cor. 13:5). Întrebarea este cum anume facem acest lucru. Afirmația din Genesa15:6 – „Avram a crezut pe Domnul, și Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire” – a rămas ca o condiție a mântuirii, reiterată deseori în scrierile Noului Testament. În baza credinței sale, Avram a fost ales și numit de Dumnezeu tatăl tuturor celor credincioși, motiv pentru care am decis să pornim pe urmele lui, ca să descoperim tiparele credinței mântuitoare. Dar poate unii vor întreba de ce trebuie să ne întoarcem la Avraam dacă a venit Sămânța lui, Domnul Isus Hristos? Răspunsul trebuie să-l căutăm în natura lui Dumnezeu și a neprihănirii pe care ne-o oferă. Nu doar Dumnezeu este același ieri, azi și în veci, ci și neprihănirea sau mântuirea pe care ne-o oferă El. Aceasta are ca fundament lucrarea desăvârșită a Întrupatului Său Fiu și se obține prin credința în Cel care L-a înviat din morți pe Isus Hristos Domnul nostru. Această cale a credinței este aceeași atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. În Romani, Pavel îi consideră a fi neprihăniți pe cei care „calcă pe urmele credinței aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam” (4:12). Prin urmare, pășind pe urmele lui Avraam descoperim procesul plămădirii credinței mântuitoare.