Printesa sub acoperire Printesa sub acoperire

Printesa sub acoperire

    • $5.99
    • $5.99

Publisher Description

„Tot ce mi-am dorit vreodatã a fost sã NU mai fiu prinþesã.“
Îndrăgostită de basme, Lottie Pumpkin, o fată orfană dintr-un orășel de provincie, și-a dorit dintotdeauna să fie o prințesă bună și curajoasă, asemenea eroinelor din poveștile ei preferate. În capătul celălalt al Europei, Ellie Wolf, prințesa rebelă a Maradovei, își împarte timpul între plictiseala vieții de la palat și escapadele sub acoperire în lumea adolescenților obișnuiți. Atunci când destinul le aduce în aceeași cameră la Rosewood Hall, una dintre cele mai prestigioase școli din Anglia, avantajele unui schimb de roluri par aproape de la sine înțelese. Dar, pentru prințese, lumea este un loc plin de primejdii, iar la adăpostul zidurilor seculare ale școlii cineva le pândește fiecare pas…
O poveste fermecătoare despre prietenie, devotament și curajul de a fi tu însuți într-o lume în care prințesele nu sunt ce par a fi, iar magia basmului se regăsește acolo unde te aștepți mai puțin.
Connie Glynn s-a născut în Anglia în 1994 și a avut încă din copilărie o mare pasiune pentru povești, dictându-i mamei sale prima ei povestire la vârsta de șase ani. În timpul facultății a înființat canalul YouTube de vlogging Noodlerella, care s-a bucurat de un succes imens în Marea Britanie, adunând în scurt timp aproape un milion de abonați. Prima parte a trilogiei Cronicile Rosewood, Prințesă sub acoperire este romanul ei de debut.

GENRE
Young Adult
RELEASED
2016
October 31
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
400
Pages
PUBLISHER
Litera Media Group
SELLER
PublishDrive Inc.
SIZE
2.5
MB
The Rosewood Chronicles #1: Undercover Princess The Rosewood Chronicles #1: Undercover Princess
2018
The Rosewood Chronicles #2: Princess in Practice The Rosewood Chronicles #2: Princess in Practice
2019
The Rosewood Chronicles #3: The Lost Princess The Rosewood Chronicles #3: The Lost Princess
2020
Prinzessin undercover – Hoffnungen Prinzessin undercover – Hoffnungen
2020
Prinzessin undercover – Enthüllungen Prinzessin undercover – Enthüllungen
2019
Rosewood Chronicles (Tome 1) - Princesse incognito Rosewood Chronicles (Tome 1) - Princesse incognito
2022