Sarada ducelui Sarada ducelui

Sarada ducelui

    • $3.99
    • $3.99

Publisher Description

S E R I A „C LU BU L VA L EȚ I L O R “ EL SE DĂ DREPT GRĂJDAR Rhys Sheffield, duce de Worthington, a pus pariu cu prietenii lui, pe o sumă absolut colosală, că se poate da drept servitor în casa unde urmează să aibă loc cea mai așteptată petrecere a sezonului monden. Dar când fosta lui iubită, o femeie extrem de inteligentă, îl recunoaște sub deghizarea de grăjdar, își dă seama că are ocazia perfectă de a i-o plăti pentru că a rupt logodna.
EA E VIITOAREA MIREASĂ
Frumoasa Lady Julianna Montgomery este, cel mai probabil, singura tânără de la petrecere care nu se află în căutarea unui soț. Este fericita logodnică a unui marchiz, mulțumesc frumos. Abia dacă-și mai aduce aminte de suferința provocată de felul în care fusese părăsită de ducele de Worthington, cu aproape doi ani în urmă. Numai că, brusc, a fost nevoită să-și amintească.
NIMIC NU E SIGUR
Rhys pare să fie peste tot, încordându-și mușchii, trudind sub arșița soarelui, iar Juliannei nu i s-a părut nicicând mai atrăgător. Cu farmecul lui caracteristic, o convinge să-i păstreze secretul. Dar când ea află că scopul lui e să câștige un pariu pus din ambiție, nu rezistă să își joace propriul joc. Își va petrece următoarele două săptămâni forțându-i lui Rhys limitele ca să îl facă să piardă pariul. Chiar dacă riscă să se aleagă ea însăși cu inima rănită. Valerie Bowman a debutat în anul 2012, și de atunci romanele sale s-au bucurat de recenzii elogioase în Publishers Weekly, Booklist și Kirkus Reviews

GENRE
Romance
RELEASED
2021
February 4
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
240
Pages
PUBLISHER
Litera Media Group
SELLER
PublishDrive Inc.
SIZE
2.7
MB

More Books by Valerie Bowman

The Footman and I The Footman and I
2020
The Duke Deal The Duke Deal
2023
All I Want for Christmas Is a Duke All I Want for Christmas Is a Duke
2015
The Unexpected Duchess The Unexpected Duchess
2014
The Wallflower Win The Wallflower Win
2023
Save a Horse, Ride a Viscount Save a Horse, Ride a Viscount
2021

Customers Also Bought

O noapte cu un prinț O noapte cu un prinț
2018
Onoarea unui talhar Onoarea unui talhar
2017
Diavolul poarta kilt Diavolul poarta kilt
2021
Regina de gheață Regina de gheață
2017
Capcanele dorintei Capcanele dorintei
2017
Ducele plăcerilor Ducele plăcerilor
2017