Tezarul Romaniei de la Moscova

Pentru cei mai mulţi dintre români, Tezaurul înseamnă aurul Băncii Naţionale a României. Şi totuşi, acesta reprezenta mai puţin de o zecime din valoarea bunurilor evacuate în Rusia în 1916 şi 1917. Românii au expediat atunci tezaurele Băncii Naţionale şi ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, ale băncilor private şi ale instituţiilor publice, bijuteriile Coroanei, cele mai importante obiecte de artă din muzee şi colecţiile private, odoarele mănăstireşti, colecţiile numismatice, arhivele statului, arhivele diplomatice, manuscrisele, cărţile rare, în fine, tot ce reprezenta, ca patrimoniu, identitatea naţiunii române, începând cu secolul al XVI-lea.

Încercaţi să îi povestiţi unui rus rezonabil, fără să vă înfierbântaţi, istoria Tezaurului românesc. Veţi trece, exasperaţi, de la problema simplă a unei datorii neplătite, creanţă transmisă din generaţie în generaţie, până la Basarabia, războiul de pe Frontul de Est, instalarea comunismului în România sau scutul de la Deveselu. Pentru noi, chestiunea Tezaurului este simplă: le-am dat ruşilor toată avuţia noastră, spre păstrare, cu acte în regulă. De 100 de ani le-o cerem înapoi. Pentru români, rezolvarea problemei Tezaurului ar duce la îmbunătăţirea relaţiei bilaterale. Pentru ruşi, îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale ar duce la rezolvarea problemei Tezaurului. Iată o situaţie fără ieşire.