Ultima amantă a lui Cioran Ultima amantă a lui Cioran

Ultima amantă a lui Cioran

    • $3.99
    • $3.99

Publisher Description

„Constantin Cheianu ne surprinde din nou. Asta face de mai mulți ani, ca scriitor, dramaturg, om de televiziune, intelectual angajat civic… De data aceasta apare într-o ipostază cu totul insolită. Demonul ludic și spectacular, de care s-a lăsat mereu locuit, l-a îndemnat să-și pună pe cap o bonetă înaltă, cu pliuri, să se încingă la brâu c-un șorț de bucătar și să ne invite la o cină memorabilă, alături de faimosul Anthony Bourdain, pe care și l-a luat drept spiritus rector. Și demonstrează o competență gastronomică de invidiat. Doar că bonomia sa de primă instanță nu ne poate înșela. Noul roman al lui Constantin Cheianu, Ultima amantă a lui Cioran, îmbrăcat în toate convențiile genului, este o confesiune dramatică, tulburătoare. Spiritul acid, dilematic al autorului irumpe cu o putere pe care numai o ruptură afectivă, o tensiune interioară, îndelung refulată, o poate provoca. Un ecorșeu al ființei. O voluptate a exhibării. Eros și thanatos într-un amestec ce-ți dă fiori. Interogații existențiale formulate tranșant, cioranian  – «scepticul de serviciu al unei lumi în declin» – este o altă, obsesivă, referință a sa, atunci când reflectează la ideea sinuciderii. Cheianu sfidează prejudecăți, deranjează comodități de gândire, răscolește sensibilități aplatizate. Pentru că ne naștem «cei mai frumoși și mai inocenți dintre prunci» și sfârșim prin a produce suferințe, războaie, tragedii. Perpetuăm o sentință fără drept de apel, scrijelită pe fruntea umanității.

O carte cu putere cathartică, eliberatoare – sentiment în care s-ar putea regăsi, alături de autor, și destui dintre cititorii săi. Dens și suplu în scriitură, Cheianu îți arată cum poți muta, dincolo de admisibil, pilonii a ceea ce gândim, mulți dintre noi, dar nu îndrăznim să articulăm în cuvinte.” (Vitalie Ciobanu)

GENRE
Fiction & Literature
RELEASED
2019
February 19
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
152
Pages
PUBLISHER
Editura Cartier
SELLER
Alexandru Roman
SIZE
5.6
MB

More Books by Constantin Cheianu

Sex & Perestroika Sex & Perestroika
2011
Teatru Teatru
2015
Hotel California Hotel California
2022
Dependența Dependența
2020

Customers Also Bought

Trilogia basarabeană Trilogia basarabeană
2018
Toți oamenii Kremlinului Toți oamenii Kremlinului
2018
Acolo unde curg râuri de lapte și miere Acolo unde curg râuri de lapte și miere
2017
Și a fost noapte... Și a fost noapte...
2016
157 de trepte spre iad 157 de trepte spre iad
2011
Testamentul necitit Testamentul necitit
2018