Iubire Italiană Iubire Italiană
Band 4 – Seria Italieni

Iubire Italian‪ă‬

    • 6,99 €
    • 6,99 €

Beschreibung des Verlags

În urmă cu paisprezece ani, Nina Ambrossi supraviețuiește atacului unei mâini criminale, însă pierde tot ceea ce avea mai de preț – familia. Și dacă nu ar fi fost de ajuns, amintirile cu părinții ei se risipesc precum fumul, de parcă nici nu ar fi avut o viață înainte de tragedie.

Într-o lume a bărbaților și cu doi frați pentru care ea reprezintă un simplu obiect decorativ, Ninei îi este inhibat spiritul aventurier și retezate aripile. Nimeni din casa Romano nu o cunoaște cu adevărat, nimeni nu are timp pentru ea. Iar din afară, nimeni nu îndrăznește.

Până la el. Până la Prințul din Camorra. El este singurul care posedă toate atuurile pentru a o face pe prințesa deja revoltată să comită actul suprem de trădare față de unica familie pe care o știe: cooperarea cu dușmanul.

Împreună, cei doi vor fi puși față în față cu pericolul, luptând pe aceeași baricadă pentru un scop comun: înlăturarea tiraniei de la cârma organizației napoletane. Totuși, pentru a pune punct războiului dintre Sicilia și Napoli, Nina trebuie să își convingă frații că iubirea ei e pură și că Lucca nu a avut nicio clipă intenția de a o folosi. Cu toate că, de cele mai multe ori, exact asta a făcut.

GENRE
Jugend
ERSCHIENEN
2023
12. Juni
SPRACHE
RO
Rumänisch
UMFANG
458
Seiten
VERLAG
Royal Ink Books
ANBIETERINFO
Vesper Books SRL
GRÖSSE
47,9
 MB
Mândrie Italiană Mândrie Italiană
2022
Datorie Italiană Partea II Datorie Italiană Partea II
2023
Datorie Italiană Partea I Datorie Italiană Partea I
2023
Rivali Rivali
2024
Pecetluită cu un sărut Pecetluită cu un sărut
2022
Olympian Olympian
2022
Legați prin datorie Legați prin datorie
2024
Atingeri Interzise ( Vol.3 din seria Vecini) Atingeri Interzise ( Vol.3 din seria Vecini)
2023
Lupta Orgoliilor (Vol.5 din seria Vecini) Lupta Orgoliilor (Vol.5 din seria Vecini)
2021
Micul meu secret păcătos (Vol.6 din seria Vecini) Micul meu secret păcătos (Vol.6 din seria Vecini)
2021
Drumul Spre Mine (Vol.2 din seria Vecini) Drumul Spre Mine (Vol.2 din seria Vecini)
2021
Dansul unui înger Dansul unui înger
2021
Datorie Italiană Partea I Datorie Italiană Partea I
2023
Datorie Italiană Partea II Datorie Italiană Partea II
2023
Mândrie Italiană Mândrie Italiană
2022