Rivali Rivali

Rivali

    • 9,99 €
    • 9,99 €

Beschreibung des Verlags

O colecție de volume pasionale ce ne poartă printr-o avalanșă de sentimente, grație poveștilor de dragoste creionate de personaje aparent rivale, însă menite unele pentru celelalte.

“Hunter Deverell este bărbatul perfect, îmbrăcat la un costum croit pentru trupul său și căruia nu îi este frică să își murdărescă mâinile la fermă. Însă asta e doar masca cu care te păcălește, așa cum m-a păcălit și pe mine.” – VOL. 1, Rivalul Perfect

“Jackie Deverell este fructul interzis. Știi mărul acela copt, roșu, al dracului de suculent și care ar putea să îți potolească o foame copleșitoare dintr-o singură mușcătură? Dar care poate să te ucidă de la primul contact? Asta e prințesa din Austin, Texas pentru mine.”– VOL. 2, Suflete Rivale

“M-am speriat și am fugit timp de trei ani pe alt continent, sperând în adâncul sufletului meu că o să mă aștepte. Dar m-am întors într-un coșmar, pe care l-am provocat chiar eu.” – VOL. 3, Inimi Rivale

Totul a început cu rivalitate și s-a terminat cu o iubire. Următoarea generație e pregătită să își lase amprenta în sufletul tău. Trebuie doar să le dai voie.

– VOL. 4, Antologie, Întotdeauna Rivali

GENRE
Jugend
ERSCHIENEN
2024
11. Juni
SPRACHE
RO
Rumänisch
UMFANG
699
Seiten
VERLAG
Royal Ink Books
ANBIETERINFO
Vesper Books SRL
GRÖSSE
78,4
 MB
Iubire Italiană Iubire Italiană
2023
Mândrie Italiană Mândrie Italiană
2022
Datorie Italiană Partea II Datorie Italiană Partea II
2023
Datorie Italiană Partea I Datorie Italiană Partea I
2023
Pecetluită cu un sărut Pecetluită cu un sărut
2022
Olympian Olympian
2022
Drumul Spre Mine (Vol.2 din seria Vecini) Drumul Spre Mine (Vol.2 din seria Vecini)
2021
Atingeri Interzise ( Vol.3 din seria Vecini) Atingeri Interzise ( Vol.3 din seria Vecini)
2023
Lupta Orgoliilor (Vol.5 din seria Vecini) Lupta Orgoliilor (Vol.5 din seria Vecini)
2021
Legați prin datorie Legați prin datorie
2024
Micul meu secret păcătos (Vol.6 din seria Vecini) Micul meu secret păcătos (Vol.6 din seria Vecini)
2021
Dorințe ascunse (Vol.8 din seria Vecini) Dorințe ascunse (Vol.8 din seria Vecini)
2024