Al 5-lea Personaj

”- Știi, grăuntele de nisip ...
- Care grăunte de nisip?
- Un grăunte de nisip, pe o plajă întinsă cât vezi cu ochii…
- Habar n-am despre ce vorbești!
- Despre firul de nisip pe care toți îl strivesc sub tălpi. Nu o fac intenționat, nimeni nu ține să-l calce dinadins în picioare. Pur și simplu îl ignoră. De parcă nici n-ar exista. Grăuntele de nisip e invizibil și nu contează, nimănui nu-i pasă dacă e tot acolo, sau a fost spulberat de vânt, sau însăși existența lui a fost o iluzie, în care s-a scăldat singur. Nici măcar pentru Steaua aceea pierdută, care l-a azvârlit în vremuri imemoriabile prin Univers, grăuntele nu mai există.
- Și ce-i cu asta?
- Încearcă să înțelegi, să accepți și apoi să-ți repeți de-atâtea ori, încât să privești realitatea prin prisma acestei revelații - ACEL GRĂUNTE DE NISIP EȘTI TU! Nu contezi cu adevărat pentru nimeni, ești sortit să te zbuciumi în van, existența TA e absolut nebăgată în seamă. Mimezi o viață apartenența la o mulțime sau alta, doar ca să-ți poți ignora Singurătatea. Numai întâmplător poți pătrunde într-un ciorap și poți jena talpa cuiva important, suficient cât să prinzi conturul unei clipe. Clipa în care vei fi înlăturat ca orice altă fărâmă infamă de mizerie. Când vei fi pătruns de această realitate și vei reuși să o accepți cu detașare, atunci Înțelegerea va veni de la sine: Singurătatea, Nașterea, Singurătatea, Viața, Singurătatea, Moartea, Singurătatea… Singurătatea…
- Moartea nu e și sfârșitul Singurătății?
- Mă tem că nu, dragul meu. Singurătatea vine dinainte și dăinuie dincolo de noi. Restul e iluzie.
( autorul - MOTTO la capitolul I, Un Răsad pentru Pustiul Minții)