Furia Singurătății

Eu sunt Orfeu. Eu sunt Lira. Eu sunt cel ce trezește iubirea în orice ființă. Ea este totul. Fără ea, nu sunt doar singur, sunt însăși Singurătatea. Ce sens mai are să cânt aici, în acest abis pustiu? De mă duc în Infern, după a mea Euridice, știu că voi trăi doar o iluzie, că ea nu-mi mai este permisă. De mă întorc singur, cântu-mi la Liră va crea o altă iluzie: Că pot iubi pe alta! Inima lumii e de piatră. Euridice este sufletul meu. Ea este urcușul și coborârea mea. Ea este Infernul și Paradisul meu. Focul din Liră este cugetul ei. Of, Euridice, vin, cobor în valea morții, vin spre tine. Aici, să cânt, nu are rost. Aici...eu sunt piatra, acolo...tu ești suflet... Vin să-mi cânți și eu s-ascult... Și, Doamne, câți coboară și câți urcă, de-ți vine să crezi că pe lume nu ar exista decât două ființe: Un Orfeu și o Euridice!
Când Ducos Alighieri pătrunse prin oglindă, îi trecu fulgerător prin minte mitul lui Orfeu. Acest "deja vu istoric" îl împinse să își pună întrebarea dacă el va avea mai mult noroc decât Orfeu...
Unul dintre ei, Orfeu 1971

Romanul "Furia Singurătății" este o poveste de dragoste copleșitoare, la limita inimaginabilului, care se petrece în două dimensiuni. În prima dimensiune, pe pământ, Ducos Alighieri, un doctor farmacist bogat, se înstrăinează de soția sa, Ivana, după ce câțiva oameni, inclusiv un copil, mor în timpul testelor unui medicament produs de firma lui. Acest fapt nu doar îl face să se îndepărteze de soție, ci îl împinge la limita promiscuității. Se "încarcerează" în hotelul său personal, unde întâlnește prostituată după prostituată. În tot acest timp, Ivana cunoaște un individ ciudat, de care se îndrăgostește iremediabil. Dar, paradoxal, gelozia o împinge să își urmărească soțul. Totul denaturează atât de mult, încât ea se sinucide. Un flux continuu de evenimente, care mai de care mai ciudate, poate la limita marginalului, îl împing pe Ducos să ia hotărârea, asemeni lui Orfeu, să meargă după ea în Infern. Cineva îl ajută! În această nouă dimensiune, nimic nu este după cum și-a imaginat doctorul. Tărâmul de aici pare dincolo de orice imaginație omenească. Dar, după ce îl cunoaște pe Charon, se mai liniștește. Totul este însă doar o iluzie...
Damian Harp