Relatiile Politico-Diplomatice Romano-Italiene in Perioada 1866-1880 in Lumina Documentelor Diplomatice (Istorie Politica) (Report‪)‬

La inceputul celei de a II-a jumatati a secolului al XIX-lea lupta italienilor pentru unitate si eliberarea de sub dominatia austriaca era inca in plina desfasurare. Dupa Razboiul Crimeei la care Piemontul a participat cu o armata impotriva Rusiei pentru a castiga simpatia Marii Britanii si Frantei, fapt ce i-a adus si un loc la conferinta de pace de la Paris din 1856, a urmat intalnirea secreta de la Plombieres din 20-21 iulie 1858 dintre Imparatul francez Napoleon al III-lea si primul ministru piemontez Camillo Benso di Cavour. Principalul subiect al acestei intalniri era sprijinirea Piemontului de catre Franta intr-un razboi ne-revolutionar impotriva Austriei. La aceasta intalnire secreta au fost puse bazele viitoarei aliante franco-piemonteze si ale oraganizarii peninsulei in cazul victoriei. Piemontul urma sa cedeze Frantei Nisa si Savoia si sa obtina intreaga Italie de nord de dincoace de Apenini; teritoriile Italiei centrale, cu exceptia Romei si a regiunii inconjuratoare, trebuiau sa constituie un regat al Italiei centrale, condus de un suveran ce urma sa fie desemnat; Italia meridionala urma sa-si pastreze unitatea si granitele, dar schimbandu-se dinastia domnitoare (Napoleon se gandea poate la fiul lui Joachim Murat). Aceste trei state italiene urmau sa formeze, in sfarsit, o confederatie sub presedentia papei (1).