Bianca, printre castele de nisip

"Netăcerea" Marei Popescu-Vasilca este dovada mărinimiei acestei scriitoare!

    Unele povești de viață descrise de Mara Popescu-Vasilca, se nasc din observarea efemerului și încercarea de a-l înscrie în timpul eternului.

Avem nevoie de o fundație solidă care să se ridice și să ne sprijine atunci când vin furtunile, furtuni care se pot manifesta în multe feluri, cum ar fi moartea unei persoane dragi, o boală, pierderea bunurilor materiale, însă câți oameni construiesc în zilele noastre clădiri luxoase, așezându-le pe nisipuri mișcătoare?

       Mara Popescu-Vasilca are "înțelepciunea" necesară, ajută cititorul să găsească latura umană, latură ascunsă în spatele aparențelor.

Ceea ce mă captează în romanele Marei Popescu-Vasilca este speranța care înflorește în ochii personajelor sale. Mesajul autoarei este un puternic mesaj motivațional: Viața fiind efemeră prin însăși natura ei, trăiește-o cu plinătate și spiritualitate! Autoarea ne prezintă adesea conflicte interumane, însă și conflicte interioare. Personajele din romanele acesteia, aleg fie să își "urle" durerea, fie să o "înăbușe" în al lor interior, însă indiferent de alegerea făcută, acestea dau dovadă de putere, curaj și demnitate.

      Mara Popescu-Vasilca reușește să stârnească conștiința cititorului.

Nevoia de a lărgi conștiința afectează atât dezvoltarea personală, cât și pe cea a spiritualității noastre. Conștiința, în realitate, este întotdeauna receptivă.

De fiecare dată când Bianca percepe ceva, stabilește o relație, ajunge la o concluzie, învață sau experimentează ceva, încetul cu încetul, conștiința acesteia se construiește.

În fața mustrărilor de conștiință, sunt cei care încearcă să le îndepărteze, să le ascundă, însă pentru a vindeca "rănile inimii și ale sufletului", este necesar să aducă la iveală adevărul și să aibă "înțelepciunea de a se critica pe sine". Bianca are această înțelepciune!